Home

Bunicul meu a fost Ajutor Mecanic. Cred ca asta inseamna Motorist, in zilele noastre. Il pasiona ce facea, cred – poate din cauza asta avea trei sifoniere in 2 canate pline cu scule, piese si consumabile. Mi le-a aratat intr-o zi cand eram mai mic, adica a deschis larg unul dintre ele si s-a uitat la mine si a zambit.

Inainte de asta tin minte ca de fiecare data cand mergeam la el acasa icepeam sa ma uit prin sertare si dulapuri. Pana cand gasisem un pachet de carti de joc cu femei din anii 60-70. Cu tatele goale si fundul gol. Cand m-a vazut ca pun mana pe el m-a intrebat ‘Ce cauti acolo, cotrobaila?’

L-am intrebat ce inseamna cotrobaila si mi-a explicat ce inseamna a cotrobai. Tot el m-a invatat sa si scriu. De fapt sa copiez litere inainte sa stiu ce inseamna. Dar cred ca sifonierul ala larg deschis, cand s-a uitat la mine si a zambit din spatele ochelarilor – le depaseste pe toate. Avea sertare rosii, metalice. In fiecare sertar era cate ceva. Ce nu incapea in sertare era asezat frumos langa. Ca intr-un magazin. Am deschis rand pe rand fiecare din celelalte 2 sifoniere, care erau incuiate cu chei, de fiecare data cand avea ceva de facut in casa. De fiecare data cand ceva se strica, el repara. Dar inainte sa repare, trecea pe la sifoniere si isi aduna cele necesare. De fiecare data cand le-am deschis, eram cu el langa mine.

Avea o lampa de tip torta pe care o agata de marginea usii sifonierului si aia avea un cablu lung lung de tot care se intindea pe tot holul si era bagata intr-o priza cu capac pe baza de arc, cum au carligele. De la o varsta, imi dadea mie cablul sa bag torta in priza. Eu faceam primul pas, cred. Si cand torta era aprinsa, el mergea cu ea jumatate de hol intunecat si eu veneam dupa el.

Sunt asa de multe pe care mi le amintesc din toata ceremonia asta, de parca ar fi fost ieri. O sa imi fac si eu cateva sifoniere, in cinstea lui. Deocamdata am un sertar in mobila de bucatarie a mamei, dar in curand voi avea casa mea. Probabil dupa ce o sa am un pat si o masa o sa am si un sifonier.

As fi vrut sa-l mai vad o singura data, sa-i spun ce am ajuns. El a fost singurul care nu m-a indemnat ce sa ma fac – cand o sa ma fac mare, care n-a incercat sa-mi dea idei si a fost singurul pe care nu l-am intrebat. Si totusi, de la 4 ani ziceam singur ca vreau sa ma fac navigator, cand eram intrebat si eram de mana cu el. Si de fiecare data ii aparea un zambet larg de tot pe fata de sub ochelari. Am avut o copilarie frumoasa, banuiesc. Am avut un bunic bun.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s